Ðàäà, ÷òî ìî¸ ñëîâî â ïåðåâîäå íà ìîëäàâñêèé ÿçûê î òâîð÷åñòâå Àëåêñàíäðà Ïëý÷èíòý ñòàíåò ïîíÿòíåé è äîñòóïíåé ìîëäàâñêîìó ÷èòàòåëþ. Ñ÷èòàþ, ÷òî Àëåêñàíäð Ïëý÷èíòý äîñòîéíî ïðåäñòàâëÿåò ìîëäàâñêóþ ëèòåðàòóðó íà ìåæäóíàðîäíîé àðåíå. Ñòàòüÿ íà ðóññêîì ÿçûêå ïî ýòîé ññûëêå:
http://www.proza.ru/2013/08/31/143
Îíà îïóáëèêîâàíà íà ìîëäàâñêîì ñàéòå:
Svetlana Demcenko despre scriitorul Alexandru Placinta
Pentru prima data am citit din creatia acestui autor interesant acum cativa ani, pe portalul „Proza.ru”. Mi-au atras atentia, in primul rand, ilustratiile viu colorate, practic la fiecare lucrare publicata. Iar dupa ce am citit multe din lucrarile sale, am dedus care este directia creatiei lui, bagajul moral-etic, genurile si speciile literare abordate; si inca o particularitate: autorul scrie in limba romana si publica lucrarile, de obicei, traduse in limba rusa sau de el insusi sau de autori traducatori, colegi de portal – Ilana Arad, membru al Uniunii Internationale a Scriitorilor „Novai Sovremennik”, Anna Dudka, Ludmila Beresneva si altii. In aceasta situatie, fara sa cunosc limba originala, mi-e greu sa judec adecvat despre stilul autorului, particularitatile lingvistice ale textelor. De aceea an articolul dat ma voi referi la aspiratiile artistice ale autorului, manera sa de creatie si, principalul, la bogatia de imagini expuse in lucrari.
Voi incepe cu cateva date din biografia scriitorului.
Alexandru Placint; s-a nascut la 7 mai, in anul 1951, in satul Semeni, raionul Ungheni, Moldova. Dupa absolvirea Universitatii de Stat din Chisinau, a imbinat armonios munca pedagogica in scoala cu studierea bazelor picturii si desenului artistic. Alexandru Placinta a abordat mai multe genuri si specii literare: eseul, schita literara, povestirea, basmul, poezia, dramaturgia. Colaboreaza la mai multe publicatii ce apar in limba romana sau rusa, fiind si autorul cartilor „Dragostea si bunatatea schimba lumea” (2006), „Rasunet neintrerupt" (in colaborare cu L. Beresneva, 2009), „Soarele ne e prieten” (2009), „Ghicitori” (2010), „Poezii pentru copii” (2010), „Tot frumosul este-n noi” (ghicitori, 2010), „In bratele universului” (povesti pentru copii si maturi, 2010), „Radacina vietii” (dramaturgie, 2011), „Pe aripi de vant” (poezii pentru copii, 2011), „O taina, o soapta, un vis...” (poezii pentru copii, 2011), „Coloreaza, ghiceste, citeste” (culegere pentru copiii de varsta prescolara, 2012), „Povestea Focului...” (2012), „Povesti” (2013).
Alexandru Placinta este si pictor cu un stil individual bine conturat. Paleta desenelor si picturilor sale cuprinde o tematica variata si o gama bogata de culori.
Multe dintre carti si le-a ilustrat el insusi, intelegand ca, precum a spus C.D. Usinski, „natura copilului necesita materiale illustrative clare… Cine n-a retinut ca in memoria noastra se pastreaza mai temeinic acele imagini pe care le-am perceput cu vederea, si cu aceste tablouri, imprimate in memorie, asemanam usor si fundamental chiar si idei neasemanatoare lor, care, fara primele, s-ar fi pierdut demult.”
Din lista cartilor publicate putem observa ca arsenalul literar si artistic al lui Al. Placinta e destul de relevant: Al. Placinta este, in primul rand, poet, scriitor pentru copii si pictor. Este vorba de poezii, ghicitori si povesti care, de fapt, alcatuiesc partea esentiala a creatiei sale.
Cel mai liber autorul se simte in lumea povestilor, unde fondalul intamplarilor nu este lipsit si de alte elemente de creatie si momente educative.
„Menirea Aurului va fi de a face viata oamenilor frumoasa, luminoasa si fericita. Iar in grija ta, Argintule, va ramane sa purifici si sa mentii in curatenie sufletele lor. Intr-un ceas bun! Sa fiti uniti si sa va ajutati la greu unul pe altul!”
Cu astfel de cuvinte se incheie povestea „Povestea Aurului”.
Diferite sfaturi sunt si in alte povesti, asa ca „Povestea lui Marcus”, „Sarbatoare de poveste”, dar mai ales in „Povestea unei carti vechi si uitate”
S-a implinit visul lui Leo: tara lui mica a devenit cea mai frumoasa din lume. Acum, pe buna dreptate, se numeste Fericire, pentru ca oamenii au cunoscut, in sfarsit, fericirea. Leo isi iubea mult tara si poporul. Poporul, la randul lui, isi iubea nu mai putin conducatorul. Oamenii din oraselul sau natal spuneau cu mandrie despre el: „Leo al nostru este cel mai bun, cel mai intelegator Om, cel mai intelept conducator. El a devenit asa pentru ca a citit foarte multe carti, din care se inspira cu nesat, ceea ce l-a ajutat sa-i faca fericiti pe oamenii din aceasta tara!”
Azi, deseori, se aude ca literatura pentru copii nu e necesara. Se vede ca oponentii acesteia au uitat ca multe generatii au crescut cu povestile lui A. Puskin si cu poeziile lui S. Mihalkov.
„Puskin a terminat povestea sa! Doamne, ce urmeaza? Se pare ca in prezent a inceput constructia unui imens templu al poeziei ruse, la temelia caruia au fost puse deja bucati mari de granit; aceeasi creatori vor ridica peretii si cupola, care vor fi slavite in vecii vecilor.” (Din scrisoarea lui N.V. Gogol adresata lui V.A. Jukovski. 10 septembrie 1831)
In afara de Puskin, printre „zidarii” imensului templu al povestii se numara si alti reprezentanti ai literaturii ruse: Jukovski, Gogol, Orest Somov, Vladimir Dali, Vladimir Odoievski, Piotr Er;ov si multi altii.
Subiectele povestilor lui Al. Placinta sunt altele, in cea mai mare parte fiind construite pe baza materialului actual. Personajele principale sunt nu numai vrajitoarele, considerate atotputernice, dar si cartile, metalele, planetele, Universul... in toate povestile predomina o atmosfera de magie, fantezie, care pune stapanire pe imaginatia copilului.
Alexandru Placinta a scris si multe lucrari cu tematica pentru maturi – miniaturi, eseuri, povestiri, publicistica. Ele, ca un izvor de apa cristalina, sunt tezaurul simtirilor adresate mamei, feciorului, femeii dragi, prietenilor, tuturor oamenilor.
in ele nu exista joc de cuvinte si simboluri exagerate artificial, sau seriozitate prefacuta. Acestea ne acapareaza prin absoluta sinceritate si tonul modest de povestire.
Despre orice ar scrie Alexandru Placinta, lucr;rile sale ne ghideaza intr-o lume buna si omenoasa, a dragostei fata de om, a blandetei sufletului, care, in conceptia lui, alcatuiesc bazele morale, pilonul frumusetii si al fortei, slavit dintotdeauna in faptele omenesti.
Incepand analiza poeziilor pentru copii ale autorului, marturisesc ca de la bun inceput ma indoiam de necesitatea acestui lucru. Mi se parea ca este de prisos sa vorbesc despre insemnatatea lor in formarea conceptiei copilului in crestere. Ce se mai poate scrie despre creatia in care vezi numai dragoste de viata, copii, parinti si natura?! Astfel de lucrari sunt determinate in procesul de educatie de insasi realitatea vietii. Rolul lor in sfera educatiei e foarte mare, si, orice s-ar spune, nu pot fi supuse devalorizarii.
Astfel, trecand de tema despre insemnatatea literaturii pentru copii in educarea micutilor, copiilor de varsta scolara, vom afirma doar ca atat poeziile, cat si povestile si ghicitorile lui Al. Placinta purifica sufletul, il elibereaza de rautate si neprietenie; aici, „in orice fraza e-o simtire, care n-o stergi, n-o uiti, n-o respingi” si in suflet ramane doar bunatatea si frumosul.
Citindu-i creatia, ni-l imaginam pe autor un om zambaret si fericit. Conform parerii lui Kornei Ciukovski, doar un astfel de om le poate aduce copiilor momente de admiratie si emotii, de adevarata bucurie si fericire. In cele treisprezece porunci ale sale catre scriitorul incepator, K. Ciukovski scria: „La toate aceste porunci trebuie de mai adaugat una, posibil, cea mai importanta: scriitorul pentru copii trebuie sa fie fericit. La fel de fericit, ca si acei pentru care creeaza.”
„Chiar si o piatra-n lume are a ei soarta,
Ce fericita ea e-n mana celui iscusit!
Doar mai apoi de generatii e-admirata...
Si ce-i din cea, care-i in mana unui ratacit?”
(„Soarta” de Al Placinta, traducere de Ilana Arad)
In lucrarile sale, autorul afirma ca visul, compatimirea, bunatatea, demnitatea sunt cele mai importante valori intru devenirea fiecarui om pe pamant.
Citind creatiile sale, intelegi ca dragostea fata de copii este valoarea fara de care ar saraci considerabil viata noastra.
Multe, daca nu toate, din amintirile din copilarie sunt legate de natura. Contactul cu ea este o parte a credibilitatii, dragostei si bucuriei. La fel considera si Lev Tolstoi, care a scris in zilnicul sau ca „fericirea e sa fii in sanul naturii, s-o vezi si sa vorbesti cu ea”.
Sentimentul de dragoste fata de natura, probabil, e innascut, de aceea exista in fiecare din noi. insa la unii el este activ, iar la altii se afla in hibernare si ar putea sa nu se trezeasca din aceasta stare nici in copilarie si nici la maturitate.
Istoriile povestite de Al. Placinta in poezii si povesti sunt ca niste desteptatoare programate sa trezeasca aceste simturi la micii cititori.
Autorul traieste in lumea sa copilareasca, tinand cont, in creatia sa, de sfaturile inegalabilului clasic al literaturii ruse pentru copii, Kornei Ciukovski. Desigur, in cazul acesta, nu poate fi vorba despre drepte paralele, dar in ceea ce priveste stilul metodologic, maniera transmiterii subiectului, Al. Placinta urmeaza majoritatea din cele treisprezece porunci destinate poetului pentru copii.
In primul rand, poeziile lui Al. Placinta sunt pline de viata, dinamice. Personajele sunt in vesnica miscare, ele sunt atrase cu maiestrie in lantul neintrerupt al evenimentelor.
De exemplu, veverita din poezia cu acelasi nume e frumoasa, isi poate gasi de mancare, dar in acelasi timp nu uita de alunita din palma fetitei:
„Oare-i drept ca veverita
Are o parasutita?
Da, ii drept, asa si este,
Asta nu e o poveste.
Veverita nuci aduna,
Din cele mai mari si bune.
Si-alunite-ar strange ea,
Dar de unde sa le ia?
Veverita sprinteoara,
Urca sus, apoi coboara.
Sare ager in manuta,
Ca sa-si ia o alunita.”
In fiecare strofa a poeziilor lui Al. Placinta este descrisa o actiune ce poate fi redata printr-o imagine plastica. Personajele descrise alcatuiesc un material bun pentru plastician, iar spatiul ramas serveste pentru infrumusetarea picturii, personajelor si a faptelor lor.
Autorul foloseste destul de mult si relevant particularitatea textelor sale de a putea fi exprimate printr-o imagine plastica, creand ilustratii artistice bogate dupa continut si dupa sens. El ne convinge cu insistenta ca poeziile pentru copii „trebuie sa fie grafice, adica in continutul fiecaror doua strofe, iar de multe ori si in fiecare doua randuri, trebuie sa existe material pentru plastician, deoarece gandirea copilului mic se caracterizeaza prin tendinta de personalizare absoluta. Acele poezii in care pictorul n-are ce face sunt absolut nepotrivite pentru copii. Cel care scrie pentru ei trebuie sa gandeasca in imagini. Poeziile tiparite fara ilustratii pierd aproape jumatate din eficienta lor.”
Ilustratiile lui Al. Placinta, fara indoiala, merita o atentie deosebita si aprecierea unui artist plastic profesional. Este suficient sa mentionam ca ele sunt in armonie cu textul si au o aura de vioiciune care te dispune pozitiv.
„– Vrtbiuta, top-top-top,
De ce sari din loc in loc?
Ce tot cauti prin ograda,
Prin gradina si-n livada?
– In ograda vad crupite,
In livada sunt gazute,
In gradina – tot ce vrei,
Dar tu da-mi boabe de mei.”
(„Vrabiuta”)
Vom accentua ca Al. Placinta, ghidat de sfaturile lui Kornei Ciukovski, nu complica poeziile pentru copii cu explicatii ale actiunilor, nu distrage atentia la detalii secundare. In ele sunt multe simtiri originale ale emotiilor, cuvantul lui grabeste sosirea binelui in sufletul copilului.
Lumea inconjuratoare descrisa in textele sale nu apare doar in culori roze. Al. Placinta descrie ceea ce vede el, si aceste descrieri sunt cu atat mai impresionante, mai neverosimile, cu cat sunt redate mai simplu, mai natural. Putem afirma ca textele sale alcatuiesc un ciob mic, vesel si jucaus din imensa oglinda a literaturii mondiale pentru copii.
Diversele evenimente descrise in poezii si povesti difera prin amplitudine si dispozitie.
„– Tu, broscuta, Oac-Oac-Oac,
De ce canti seara in lac?
– Cant c-asa imi este dat,
De la mosi-stramosi lasat… ”
(„Broscuta»)
in poeziile lui Al. Placinta lipseste monotonia, imaginile in gri, personaje de acelasi tip, cu alte cuvinte, aici se desfasoara balul veseliei si al bunei dispozitii, ceea ce intotdeauna ii bucura pe copii.
Oricine poate fi erou principal! Aproape toti reprezentantii faunei sunt prezenti in multele subiecte ale textelor sale. Acest lucru poate fi observat si din titlurile poeziilor: „Aricelul”, „Pestisorii”, „Foca”, „Ursuletul”, „Vrabiuta”, „Fluturasul”, „Pinguinii”, „Balenuta”, „Paingutul”, „Papagalul”, „Pisicuta”, „Veverita”, „Vulpea”, „Calutul”, „Broscuta”, „Leul” ;.a.
„Ia-ma, calule, in sa
Si ma du la casa mea,
Mergi, calutule, la pas,
Daca vrei, facem popas.
Tu, calutule, cuminte,
Du-ma numai inainte,
Mergi in deal, apoi in vale,
Pana intri in codrul mare.
Iar in codru, dragul meu
Sari in sus ca si un zmeu!
O padure sa te-admire
Ca alergi atat de bine!”
(„Calutul”)
Clar ca elementul necesar in toate povestile pentru copii este sa aiba un sfarsit fericit si o liniste iubitoare de pace. Asa gandea Kornei Ciukovski. Practic, asa sunt toate lucrarile lui Al. Placinta.
„Mandrul Soare, cand rasare,
Raza-si duce in ogoare.
Planta gingas ii zambeste
Si-n tulpina o primeste.
Din tulpina-n radacina
S-apoi cu nectar se-mbina.
De acolo-n fruct se duce,
Ca sa-l faca dulce-dulce.
Da-ne, Soare, raze multe,
Scalda-n ele tot Pamantul,
Creste-i pe copii voinici,
Bucura-i pe mari ;i mici!”
(„Raza soarelui”)
In concluzie, vom mentiona responsabilitatea deosebita cu care vine Al. Placinta in fata micilor cititori. Si nu numai in fata lor, pentru ca selectarea poeziilor care urmeaza sa ajunga la copii depinde de gustul literar si de cerintele parintilor. Primii care se bucura de o poezie buna ar putea fi mai intai mamele, tatii, bunicile si bunicii, si numai dupa aceea micutii si elevii.
Oare succesul lui este dictat numai de dragostea fata de copii, singura inspiratie? Posibil ca nu. Spusele lui Kornei Ciukovski pot servi drept raspuns la aceasta intrebare: „Revenirea scriitorului in copilarie nu are nicio importanta, daca el n-a acumulat din timp cunostinte trainice despre literatura poporului sau si cea de peste hotare, daca nu este patruns de estetica gigantica a literaturii”.
Este imbucurator faptul ca Al. Placinta, scriitor si pictor din Republica Moldova, are astfel de cunostinte. El isi da foarte bine seama de vocatia si menirea sa:
„Viata omului e-o carte,
File-n ea sunt zeci de mii...
Oare cine lui i-o scrie?
Singur el – asa cum stie.
Si cuvantul daca-i scris,
Nu se poate de omis,
El ramane acolo-n veci...
De esti bun, sau rau de esti.
***
Scrie-n carte numai bine,
Si mandreste-te cu tine!
Ca de rau daca vei scrie,
Nu-ti va fi bine nici tie.”
(„Viata”)
Svetlana Demcenko, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, membru al Uniunii Jurnalistilor din Ukraina,
doctor in stiinte filozofice, critic literar