Stiam doi ochi,-stiam doar eu,
Cum i-am iubit,-stia doar Domnul,
Si tot ei doi,-furandu-mi somnul,
M-au suparat cu Dumnezeu.
Cu raze dulci, ca mangaieri divine,
M-au prins in mreaja lor, fara scapare,
Si-n nopti tarzii, cu lacrimi si suspine,
M-au dus departe, intr-o alta zare.
Mai am puteri, doar ca sa-ti spun,
Ca doar la tine ma gandesc,
Ca nu mai pot sa ma razbun,
Si sunt sortit sa te iubesc...
Un lant invizibil ma tine strans,
De amintirea ta, de chipul tau,
Chiar daca sufletul mi-e trist si plans,
Te voi iubi mereu, mereu, mereu.
Si chiar de-ar fi sa mor cu-acest regret,
Ca n-am putut sa-ti fiu al tau,
Voi purta-n inima acest secret,
Si-n vesnicie te voi iubi mereu.
Аnton Barbu
Stiam doi ochi...
© Copyright: Анатолий Унку, 2025
Свидетельство о публикации №225063001465
Свидетельство о публикации №225063001465
Рецензии